|
Ceramica populară
La Giula, încă de pe la sfârșitul evului mediu a funcționat breaslă olară. Dominația turcească în regiunea noastră, precum pe întreg cuprinsul Câmpiei Ungare, a distrus o întreagă manufactură înfloritoare. În județul nostru centre de olărit artistic s-au găsit pe teritoriul tangențial dintre Hódmezővásárhely și Mezőtúr. În comunele în care gospodăriile agrare s-au consolidat și care au pornit pe calea urbanizării, pe la începutul secolului al XIX-lea s-a formulat exigența olăritului independent. Ca urmare a atracției orașelor mai dezvoltate cei din Tótkomlós și cei din Bichișciaba s-au prezentat de calfe la Vásárhely, în timp ce cei din Berény s-au angajat să plece să învețe meseria la Mezőtúr.
La Bichișciaba și la Tótkomlós s-au conturat niște aspecte de stil care, în formă, culori și model, s-au aliniat gustului local, cu precădere la Tótkomlós, unde, pe la mijlocul secolului al XIX-lea lucrau deja vreo șase-șapte olari, iar în atelierele acestora, într-o formă dezvoltată, foloseau tehnica celor din Hódmezővásárhely, dezvoltând bravuros modelarea figurativă a pieselor și a reliefelor, (ca de pildă cănița cumetrei și ornamentarea coșurilor). Combinarea preferată a culorilor de pe piesele ceramice ale celor din Tótkomlós (în deplin acord cu culorile de pe textile și port) au fost: negru, roșu, verde și galben, în vreme ce florăritul specific a fost păstrat și de tiparele de pe blănuri. Trăsături decorative caracteristice au dominat și pe butelii: La Komlós inscripție în limba slovacă, precum un ton tipic negru-alb împărțit nuanțat, cocoși și frunze imprimate. Pe buteliile din Metőtúr, îrudite cu cele din Szarvas, putem citi inscripții scurte în limna maghiară și slovacă. Cele mai frumoase butelii cu smalț verde, reliefări și flori le găsim la Bichișciaba. Pe piesele clienților unguri și slovaci deopotrivă găsim precizarea în limba slovacă roku (= anul). Ornamentele îmbinate în stil de pe la începutul secolului trecut arată slăbirea tradițiilor.
În a doua parte a secolului XX artiștii de artă decorativă populară revin la rădăcinile meseriei, de pildă la Szarvas Tóth István a înviorat tradiționala ceramică populară și tot ce-i aparținea cândva.
|