Secolele conviețuirii în județul Bichiș



După alungarea turcilor și în timpul luptei de eliberare al lui Rákóczi, regiunea noastră în mare parte s-a dezpopulat. După încetarea luptelor, încurând atât ungurimea evacuată în timpul asediului cetății, cât și refugiații au început să se reîntoarcă pe meleagurile natale, cărora li s-au alăturat și iobagi refugiați din alte județe. Recolonizarea a căpătat un avânt mai însemnat după 1720, când a devenit nou stâpîn al domeniului giulan ofițerul suprem Harruckern János György (1664–1742). Noul stăpân a stimulat repopularea cu reduceri de impozite, cu asigurarea libertății cultelor, cu unele drepturi de autoguvernare, în timp ce pe iobagii refugiați i-a apărat de redeportare. Ca urmare a unei politici conștiente de colonizare și a colonizărilor spontane regiunea noastră a devenit multinațională. În secolul al XVII-lea în spațiul sudic dintre Mureș și crișuri prima dată au sosit sârbi din Bácska, procesul de stabilire a acestora a durat cam până la mijlocul secolului al XVIII-lea. La fel și stabilirea spontană a românilor a început la mijlocul secolului și a durat tot cam până la mijlocul secolului al XVIII-lea. Pe lângă unguri, în cadrul unei colonizări organizate au ajuns aici slovaci din județele nordice ale Ungariei istorice, germani de pe meleaguri austriatice și bavareze, precum și din alte ținuturi germane. Marea parte a romilor care duceau o viață peregrin-nomadă a sosit aici din Ardeal pe la mijlocul secolului al XIX-lea. Fluxul de repopulare, pornit din diferitele părți ale țării, a durat până la jumătatea secolului al XIX-lea.

Multicoloritatea etnică a însemnat și multicoloritate a religiilor. Religia reformată ș-au asumat-o doar ungurii, în vreme ce printre catolici găsim unguri, slovaci și chiar și germani, dogmele evanghelice au fost urmate în primul rând de slovaci și germani, însă o localitate (Orosháza) a fost repopulată cu unguri de cult evanghelic. Multicoloritatea cultelor a sporit-o, amplificat-o religia ortodoxă a sârbilor și românilor. „Tot felul de națiuni, maghiari, germani, slovaci, sârbi și români au fost primiți cu prietenie; ca urmare fiecare națiune, aparținând de oricare religie a fost obligată să se așeze în locuri anumite” – a scris mai târziu Tessedik Sámuel (1742 – 1720).

Procesul de unificare culturală a naționalităților de diferite confesiuni a început destul de repede, însă s-au păstrat și unele trăsături specifice etniilor în cauză. Mulțumită acestei situații regiunea noastră n-a devenit focar al conflictelor etnice. Pe zona aceasta și în timpul revoluției burghezo-democratice din 1848-1849 au ocolit-o luptele interetnice.

Conviețuirea minorităților a fost pașnică și liniștită până pe la sfârșitul secolului al XX-lea. Creșterea numerică a ungurimii se datorește mai ales asimilării naturale, și mai puțin strădaniilor de ungurizare – oficiale și înjositoare, – care au apărut pe la sfîrșitul secolului al XIX-lea. În timpul celui de-al doilea război mondial, – pe lângă pierderile pricinuite de lupte, – populația a scăzut mai cu seamă din cauza asimilării evreilor și a holocaustului romilor. În urma sancțiunilor de după război – deportări, munca silnică, evacuări – totalul naționalităților a scăzut în număr însemnat. Cu prilejul schimbului de populație din anii 1947-1948 unguri alungați din Slovacia au venit în zona noastră, iar slovacii „convinși” s-au mutat dincolo. Prin colonizarea reciprocă asimilarea naționalităților s-a accelerat. Din anul 1948/49, „anul virajului”, și politica față de naționalități a ajuns sub conducerea Partidului Muncitorilor din Ungaria. În anii 1947/48 slovacii, sudslavii și românii și-au constituit uniunile lor proprii, germanilor numai în anul 1955 le-a reușit același lucru. În perioada statului-partid uniunile, – prin centrele lor naționale – au fost conduse „de sus”, scopul final fiind vlăguirea acestora. În anul 1957 aceste organe au fost anexate Frontului Popular Patriotic. Activitatea culturală de păstrare a identității a luat avânt în anii 1970-1980. După schimbarea regimului și romii și-au constituit uniunile lor proprii. În anul 1993 s-au înființat autoguvernările minoritare, ale căror conducători deja sânt aleși în mod democratic. Autoguvernările se îngrijesc și de păstrarea multicolorității în regiunea noastră.

 

 
 
Biblie
Locul de proveniență: Békéscsaba. Descriere: Biblie evanghelică în slovacă, tipărită în 1842, legată în copertă cu aplicații din aramă. Dimensiuni: L: 24 cm, l: 15 cm


 

 
 
Detaliu din Expoziția etnografică permanentă Identitate, alteritate, diversitate: Slovaci



 

 
 
Detaliu din Expoziția etnografică permanentă Identitate, alteritate, diversitate: Slovaci



 

 
 
Detaliu din Expoziția etnografică permanentă Identitate, alteritate, diversitate: Slovaci



 

 
 
Detaliu din Expoziția etnografică permanentă Identitate, alteritate, diversitate: Slovaci



 

 
 
Detaliu din Expoziția etnografică permanentă Identitate, alteritate, diversitate: Slovaci



 

 
 
Funebral
Locul de proveniență: Békéscsaba. Descriere: Carte cuprinzând cântece funerare evanghelice, în slovacă, tipărită în 1909. Dimensiuni: L: 15 cm l: 10 cm


 

 
 
Portretul lui Harruckern János György, repopulatorul județului Békés



 

 
 
Tranoscius
"Locul de proveniență: Békéscsaba. Descriere: Carte de cântece religioase evanghelice, în cehă, legată în copertă cu închizătoare, pe copertă: ""1901. Kaczko András"", tipărită cu litere gotice. Dimensiuni: L: 20 cm l: 12 cm V: 7 cm "


 

 
 
Tranoscius
"Locul de proveniență: Békéscsaba. Descriere: Carte de cântece religioase evenghelice, apărută în 1886, legată în copertă cu aplicații din aramă pe care e inscripția ""1891"". Dimensiuni: L: 21 cm l: 13 cm V: 4,5 cm"


 

 
 
Tranoscius
"Locul de proveniență: Békéscsaba. Descriere: Carte de cântece evanghelice cu litere gotice apărută în 1900, pe coperta de aramă este punctată inscripția: ""Fabian Pall 1910"". Dimensiuni: L: 23,5 cm l: 15,5 cm V: 4 cm"


 

 
 
Tranoscius
"Locul de proveniență: Békéscsaba. Descriere: Carte de cântece evanghelice în limba cehă, legată în copertă cu aplicații de aramă, pe care se vede inscripția ornamentată, în relief: ""1895"". Dimensiuni: L: 19 cm l: 12 cm V: 8,5 cm"


 

 
 
Tranoscius
Locul de proveniență: Békéscsaba. Descriere: Carte de cântece religioase evanghelice, în cehă, legată în copertă cu aplicații și închizătoare de aramă, tipărită cu litere gotice. Dimensiuni: L: 19,5 cm l: 12 cm V: 9 cm


 

 
 
Tranoscius
Locul de proveniență: Békéscsaba. Descriere: Carte de cântece religioase evanghelice, în cehă, legată în copertă cu închizătoare de aramă, tipărită cu litere gotice. Dimensiuni: L: 19 cm l: 12,5 cm V: 7 cm