Piaţa Omul de la oraş, de la sat, dar mai ales ţăranul de la sălaş, veacuri de-arândul, toate cele necesare casei ce nu le-a putut produce în gospodăria proprie, le-a cumpărat la pieţe şi târguri. Târgurile au înflorit în anii 1880/90, când, pe lângă industria meşteşugărească şi casnică, deja s-a intensificat şi dezvoltarea capitalistă. Piaţa, care dădea loc în primul rând vânzării produselor agricole, şi-a menţinut importanţa mult mai mult timp. Asupra dezvoltării vieţii sociale, culturale, economice şi mai cu seamă a schimbului de mărfuri a avut o influenţă benefică construirea liniilor de căi ferate. Bichişciaba a ajuns într-un contact direct şi rapid cu oraşe şi oraşe-târguri, cum sunt: Arad, Timişoara, Hódmezővásárhely, Szeged, Szabadka, Szolnok, Budapesta. A legat Câmpia Ungară cu periferia Ardealului. Bichişciaba, devenind nod de comunicaţii, alte târguri cu un trecut respectabil (Bichiş, Giula), au trecut pe planul al doilea. Importanţa pieţelor şi târgurilor şi-a pus amprenta şi asupra structurii localităţilor. Deoarece acestea au căpătat loc constant în centrele aşezărilor, şi drumurile care duceau spre ele aici se împreunau. Dintre pieţele zilnice cea care cădea consecvent pe o zi – asta se deosebea de la o localitate la alta, – se numea târgul săptămânal, dat fiind că acestea erau mai importante decât restul. Târgurile care durau mai multe zile erau considerate drept sărbători, dar reglate de decrete care, printre altele, au prescris locul vânzătorilor şi al căruţaşilor, impozitul obligatoriu al diferitelor mărfuri puse în vânzare s.a. Sortimentul bogat al mărfurilor, şi nu în ultimul rând specificul atractiv al târgurilor a atras aici chiar şi populaţia din depărtări. Adesea deja cu noaptea în cap porneau pe jos sau călare – în timpul când râurile nu erau reglementate chiar şi cu bărci, – numai ca să ajungă cât mai devreme la vreun târg din împrejurimi, printre care, ca cele mai preferate, se găseau la Ciaba, Giula, Bichiş, Berény, Szarvas sau la Túr. Aici s-au întîlnit cu cunoştinţe rar-văzute şi cu rude, s-au informat reciproc în diverse teme, au însuşit limba sau obiceiurile altora. La piaţa din Ciaba, în vârtejul colorit al târgaşilor la fel au fost de faţă mulţi slovaci localnici, precum şi reprezentanţi de naţionalitate ai altor localităţi din sate mai îndepărtate. Aşadar, n-a fost o raritate nici vorba românească sau nemţească, dar din când în când şi sârbii şi-au făcut apariţia. Iar romii, care în mod vădit duceau o viaţă nomadă, erau prezenţi aproape la toate pieţele şi târgurile. În urma migrărilor şi ca urmare a schimbării componenţei populaţiei, de pe la mijlocul secolului trecut asimilarea – mai ales din punct de vedere a limbii vorbite, – s-a accelerat, proces în care a căpătat un rol decisiv chiar şi limba maghiară, ca singura cale a comunicării sigure interpersonale.
	Detaliu din Expoziţia etnografică permanentă Identitate, alteritate, diversitate: Piaţă
	Detaliu din Expoziţia etnografică permanentă Identitate, alteritate, diversitate: Piaţă
	Detaliu din Expoziţia etnografică permanentă Identitate, alteritate, diversitate: Piaţă
	Detaliu din Expoziţia etnografică permanentă Identitate, alteritate, diversitate: Piaţă
	Detaliu din Expoziţia etnografică permanentă Identitate, alteritate, diversitate: Piaţă