Romii Despre prezenţa populaţiei romă în Europa-Centrală încă de la începutul secului al XV-lea avem date, însă migrarea în mase a acestora pe teritoriul nostru se petrece în secolele XVIII-XIX. Dintre ţările europene în România, Slovacia şi Ungaria trăiesc în proporţii însemnate romi. În ungaria s-au aşezat împrăştiaţi, migrând treptat spre interiorul Câmpiei Ungare, apoi şi spre părţile de dincolo de Dunărea. Acum, în cel mai mare număr îi găsim în judeţele Sătmar-Bereg, Bihor şi Bichiş. Printre caracteristicile romilor din judeţul Bichiş putem aminti apecte cum sunt: aprţin celor mai sărace pături sociale, lacune în autodefinire după ocupaţii, limbă şi grupări. În ceea ce priveşte ocupaţiile acestora, gâsim între ei covătari, argintari, geambaşi, vătălocitori, lipitori, coşari, lemnari, muzicanţi etc. În ultimele decenii e un fenomen tot mai frecvent faptul că romii renunţă la ocupaţiile lor originale şi străvechi, deoarece, schimbându-se forma de trai, nu mai sînt căutate produsele lor, precum nici indeletnicirile practicate de dânşii. Pe la începuturi, mai cu seamă în sate, trăiau doar în colonii desemnate în mod special pentru ei, iar mai târziu tot mai mulţi se mutau la oraşe, încercând să găsească locuri de muncă – în primul rând ca muncitori necalificaţi sau ca lucrători instruiţi, – în alte ramuri de preocupări. În sânul grupelor izolate ale romilor se prezintă o însemnată deosebire atât în privinţa folosirii limbii, cât şi în ceea ce priveşte domeniul tradiţiilor etnice. În judeţul Bichiş trăiesc romi cu limba maternă maghiară, română şi ţigănească. Cercetătorii acestei etnii pe romii ungurizaţi (romungro) îi consideră ca urmaşi ai romilor carpatieni-români. Ca romi români sunt numite grupurile cu limba maternă română, iar pe cei cu limba maternă romă îi consideră ca grupuri care vorbesc un dialect specific vlahilor. Cumunităţile romilor sunt caracterizate prin diferenţierile faţă de mediul înconjurător – mod de trai străin, temperament, morală, norme etice şi forme de conduită etc., – ceea ce se explică cu forma nomadă de trai de odinioară. Însă, în ultimele decenii, pe prim plan s-au plasat valorile culturale ale romilor. Cultura materială se caracterizează prin faptul că acum obiectele de uz general sunt cumpărate, dânşii confecţionează numai piese care ţin de specialitatea lor. Diversitatea folclorică a romilor se explică prin faptul că, peregrinând „ţări şi mări”, au preluat o seamă de elemente de la toate acele popoare, sau alte grupuri etnice, cu care au ajuns în contact provizoriu sau timp mai îndelungat. Majoritatea elementelor preluate din cultura ţărănească le-au adaptat şi transformat potrivit gustului lor, apoi, secole de-arândul, le-au păstrat şi transmis urmaşilor. E cunoscut la dânşii obiceiul colindatului, preluat de la români; fiinţete mitice, aduse de prin regiunile balcanice; cercul întreg al datinilor legate de laptele matern; arsenalul de apărare cu modalităţi magice împotriva duhurilor malifice. Cele mai cunoscute domenii ale culturii romilor sunt muzica ţigănească, dansurile, creaţiile populare lirice, precum şi elementele credinţei populare. Dezvoltarea şi integrarea acestor grupuri etnice rămase în afara societăţii majore, precum şi suprimarea prejudecărilor faţă de dânşii e un interes etnic şi naţional. Erdős Kamill, cunoscutul cercetător al romilor, prin anii 1950, desfăşurându-şi activitatea cu centrul la Giula, cunoscând din experienţe proprii situaţia acestei etnii, – cu toate laturile pozitive şi negative ale sale, – şi-a propus să lupte pentru păstrarea integrală a culturii romilor şi, prin asta, ridicarea păturilor romilor la un nivel de trai mai înalt. „Ar ţine de datoria fiecărui om, – datorie naturală, care se înţelege de la sine, – să-i ajute pe romi, să-i ajute pe aceşti oameni goniţi veacuri de-arândul, care şi acum trăiesc în împrejurări nedemne de om, să le acorde sprijin acestor indivizi dispreţuiţi etnic ca să se poată integra cât mai uşor în societatea noastră”.
	Detaliu din Expoziţia etnografică permanentă Identitate, alteritate, diversitate: Romi